Situaţia performanţelor
La finalizarea activităţii, de ex., alergare sau mers pe bicicletă, funcţia de nivel de performanţă vă analizează ritmul, pulsul şi variaţia acestuia pentru a realiza o estimare în timp real a capacităţii dvs. de efort în comparaţie cu nivelul dvs. mediu al stării atletice. Acesta este aproximativ procentul de deviere în timp real de la linia de bază a valorii VO2 max.
Valorile nivelului de performanţă variază de la -20 la +20. În primele 6 - 20 de minute de activitate, ceasul afişează scorul nivelului dvs. de performanţă. De exemplu, scorul +5 arată că sunteţi odihnit, vioi şi capabil să alergaţi bine sau să mergeţi bine pe bicicletă. Puteţi adăuga nivelul de performanţă sub forma unui câmp de date pe unul din ecranele de antrenament, pentru a vă monitoriza abilităţile pe toată durata activităţii. Nivelul de performanţă poate fi, de asemenea, un indicator al nivelului de oboseală, în special la finalul unei alergări de lungă durată sau al unei curse de ciclism.
NOTĂ: Dispozitivul are nevoie de câteva alergări cu un monitor cardiac, pentru a estima exact valoarea VO2 max. şi a memora date privind abilităţile dvs. de alergare sau de mers pe bicicletă (Despre estimarea volumelor VO2 max.)).
Subiect principal: Măsurătorile performanţelor