Punctul central al nivelului de solicitare al antrenamentului
Pentru a maximiza performanţele şi progresele privind nivelul condiţiei dvs. fizice, antrenamentul trebuie distribuit în trei categorii: activităţi aerobe cu intensitate redusă, activităţi aerobe cu activitate ridicată şi activităţi anaerobe. Punctul central al nivelului de solicitare al antrenamentului arată măsura în care antrenamentul dvs. care se încadrează în prezent în fiecare categorie şi oferă ţintele antrenamentului. Pentru punctul central al nivelului de solicitare al antrenamentului sunt necesare cel puţin 7 zile de antrenament pentru a determina dacă nivelul de solicitare al antrenamentului este scăzut, optim sau ridicat. După 4 săptămâni de istoric de antrenamente, estimarea nivelului de solicitare al antrenamentului va cuprinde informaţii ţintă mai detaliate pentru a vă ajuta să vă echilibraţi activităţile de antrenament.
- Obiective neatinse
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului dvs. este mai redus decât nivelul optim, la toate categoriile de intensitate. Încercaţi să creşteţi durata sau frecvenţa exerciţiilor dvs.
- Deficit activităţi aerobe cu intensitate redusă
-
Încercaţi să adăugaţi mai multe activităţi aerobe cu intensitate redusă pentru a asigura recuperarea şi echilibrul pentru activităţile cu intensitate mai mare.
- Deficit activităţi aerobe cu intensitate ridicată
-
Încercaţi să adăugaţi mai multe activităţi aerobice de intensitate ridicată pentru a ajuta la îmbunătăţirea în timp a pragului lactat şi a valorii VO2 max.
- Deficit activităţi anaerobe
-
Încercaţi să adăugaţi câteva activităţi anaerobe mai intense pentru a vă îmbunătăţi în timp viteza şi capacitatea anaerobă.
- Echilibrat
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului dvs. este echilibrat şi oferă toate beneficiile legat de condiţia fizică pe măsură ce continuaţi antrenamentul.
- Focalizare pe activităţi aerobe cu intensitate redusă
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului este reprezentat în principal de activităţi aerobice cu intensitate scăzută. Acesta oferă o bază solidă şi vă pregăteşte pentru a adăuga exerciţii mai intense.
- Focalizare pe activităţi aerobe cu intensitate ridicată
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului este reprezentat în principal de activităţi aerobice cu intensitate ridicată. Aceste activităţi ajută la îmbunătăţirea pragului lactat, a valorii VO2 max. şi a rezistenţei.
- Focalizare pe activităţi anaerobe
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului este reprezentat în principal de activităţi intense. Acest lucru poate contribui rapid la îmbunătăţirea nivelului de fitness, dar trebuie echilibrat cu activităţi aerobice de intensitate redusă.
- Obiective depăşite
-
Nivelul de solicitare al antrenamentului este mai ridicat decât nivelul optim şi trebuie să luaţi în considerare reducerea duratei şi a frecvenţei exerciţiilor.