Instalarea camerei pe parbriz

ATENŢIONARE

Suportul cu adeziv este destinat utilizării îndelungate şi poate fi greu de îndepărtat. Se recomandă să planificaţi bine locaţia instalării înainte de a instala suportul.

Înainte de a putea instala suportul adeziv pe parbriz, trebuie să examinaţi indicaţiile de montare pe parbriz (Indicaţii de montare).

Pentru rezultate optime, temperatura ambiantă trebuie să fie cuprinsă între 21° şi 38°C (între 70° şi 100°F) în momentul instalării camerei pe parbriz. Este posibil ca adezivul să nu adere corect dacă temperatura se află în afara acestui interval. Dacă trebuie să instalaţi camera la temperaturi inferioare, trebuie să curăţaţi toată zăpada, gheaţa şi umezeala de pe parbriz şi să încălziţi parbrizul utilizând degivrorul vehiculului înainte de a instala camera.

Camera se ataşează de parbriz utilizând suportul adeziv inclus.

  1. Curăţaţi interiorul parbrizului cu apă sau alcool şi o lavetă fără scame.

    Pe parbriz nu trebuie să existe urme de praf, ceară, uleiuri sau lacuri.

  2. Ţineţi camera în locul de montare dorit de pe parbriz şi verificaţi dacă imaginea camerei este clară şi neobstrucţionată.

    Trebuie să verificaţi că obiectivul faţă are o imagine clară a drumului şi că obiectivul interior are o imagine clară a cabinei vehiculului. Trebuie să evitaţi amplasarea camerei în spatele sau în imediata apropiere a oglinzii retrovizoare, a ecusoanelor pentru parcare sau a altor obiecte care pot obstrucţiona vizualizarea interiorului.


    Vederea camerei blocată de oglinda retrovizoare
  3. După ce aţi selectat locul de montare cu o imagine clară, îndepărtaţi folia protectoare de pe adezivul de pe suport.

    Folia protectoare desfăcută de pe adezivul de pe suport
  4. Plasaţi suportul deasupra locaţiei de instalare.
    SUGESTIE: Adezivul este extrem de lipicios. Evitaţi să atingeţi adezivul de parbriz până ce suportul nu este poziţionat corect.
  5. Plasaţi suportul pe parbriz şi apăsaţi cu putere timp de 30 de secunde.

    Astfel, asiguraţi contactul corespunzător al adezivului de pe suport cu parbrizul.


    Instalarea camerei pe parbriz
Copyright © Garmin. Toate drepturile rezervate.GUID-C06CAB37-73B1-4AE2-88A4-3B9EEA73CC17 v2