Întreţinerea dispozitivului

ATENŢIONARE

Evitaţi şocuri extreme şi tratamente brutale, deoarece acestea pot diminua durata de viaţă a produsului.

ATENŢIONARE

Evitaţi apăsarea pe butoane sub apă.

ATENŢIONARE

Nu utilizaţi un obiect ascuţit pentru a curăţa dispozitivul.

ATENŢIONARE

Nu atingeţi niciodată ecranul tactil cu un obiect dur sau ascuţit; în caz contrar, ecranul poate fi deteriorat.

ATENŢIONARE

Evitaţi agenţii chimici de curăţare, solvenţii şi insecticidele care pot deteriora componentele din plastic şi finisajele.

ATENŢIONARE

Clătiţi bine dispozitivul cu apă proaspătă după expunerea la clor, apă sărată, soluţie de protecţie solară, produse cosmetice, alcool sau alte substanţe chimice agresive. Expunerea prelungită la aceste substanţe poate conduce la deteriorarea carcasei.

ATENŢIONARE

Nu depozitaţi dispozitivul în locuri în care poate fi expus timp îndelungat la temperaturi extreme; în caz contrar, dispozitivul poate fi deteriorat ireversibil.

Curăţarea ceasului

ATENŢIE

Anumiţi utilizatori pot experimenta iritaţii ale pielii după o utilizare prelungită a acestui ceas, în special dacă utilizatorul are o piele sensibilă sau alergii. Dacă observaţi orice iritaţie a pielii, scoateţi ceasul şi lăsaţi pielea să se vindece. Pentru a preveni iritaţiile pielii, asiguraţi-vă că ceasul este curat şi uscat şi nu-l strângeţi prea tare în jurul încheieturii.

ATENŢIONARE

Chiar şi cantităţi reduse de transpiraţie sau de umiditate pot cauza coroziunea contactelor electrice atunci când dispozitivul este conectat la un încărcător. Coroziunea poate împiedica încărcarea şi transferul de date.

SUGESTIE: Pentru mai multe informaţii, accesaţi garmin.com/fitandcare.
  1. Clătiţi cu apă sau utilizaţi o lavetă umedă, fără scame.
  2. Lăsaţi ceasul să se usuce complet.

Curăţarea benzilor din piele

  1. Ştergeţi benzile din piele cu o cârpă uscată.
  2. Folosiţi un balsam pentru piele pentru a curăţa benzile din piele.
GUID-5D183A14-BB43-4A9B-B441-5F824214CE40 v4
Iunie 2024